Socialize

Am intrat in 2018 cu 5 fete in top 100, dar avem si lidera..

S-a incheiat un an de referinta in tenisul nostru feminin, avand in fruntea clasamentului mondial pe Simona Halep insotita de alte 4 fete, ceeace aduce tara noastra pe un loc excelent, demn de o echipa de grupa mondiala  din Fed Cup.

La aceasta ora SUA are 13 jucatoare in top, conducand cu autoritate din acest punct de vedere, avand si ei o lidera incontestabila, Serena Williams. Urmeaza in acest clasament Rusia cu 8 fete si apoi echipele Cehiei si Germaniei cu cate 7. Tara noastra este alaturi de China pe un onorant loc 5-6. Am lasat in urma Franta (4), Ucraina si  Belgia cate 3

Dupa minunata prestatie a Simonei, eroina noastra este fara discutie Mihaela Buzarnescu cea care de nicaieri a ajuns pe un minunat loc 56, la doar cateva puncte de top 50! Lasand in urma neplaceri ale unor accidente, Mihaela a aratat tuturor cat este de talentata, de tenace si cat de mult iubeste tenisul. Sorana Cirstea a jucat bine tot anul si o clasare pe locul 37 este meritorie, apropiindu-se pas cu pas de locurile lasate in urma, intrerupand si ea un an de zile…Irina Begu (43) si Monica Niculescu (79) au ramas datoare fata de ele insele si au ocazia sa urce spre locurile care le sunt mai aproape de valoarea lor.

Amintirile nu ne inseala: le-am avut in prima suta pe Alexandra Dulgheru, Alexandra Cadantu si Patricia Tig si o avem pe Ana Bogdan care este la doar cateva trepte de atingerea unui target de exceptie. Irina Bara a venit in suta a doua si o asteptam sa confirme.Suntem bine reprezentati de tinerele jucatoare care pana mai ieri erau sau chiar mai sunt junioare.Le asteptam cat mai sus pe Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse, Cristina Dinu, Nicoleta Dascalu, Raluca Serban, Georgia Craciun, Oana Simion si Miriam Bulgaru (dar si fetele care au jucat la Orange Bowl), ca sa ma refer doar la cele care sunt asezate pana la locul 500 mondial.

Tuturor, ganduri bune si sustinere pentru a reusi ce isi propun pentru acest an!

La multi ani si sanatate tuturor!

Comments

comments

Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login