Socialize

Strategie, neputinta sau complex Zhang?

indexCu totii ne aducem aminte de eliminarea Simonei Halep inca din primul tur de la Australian Open 2016 de catre Shuai Zhang, pe atunci dincolo de prima suta si destul de necunoscuta pentru noi.Dupa analiza meciului am spus ca vom mai auzi de “micuta” chinezoaica ce are 177 cm. De atunci ea a progresat mereu, a ajuns pe locul 32, iar dupa victoria de astazi pe un incredibil dar meritat loc 24.

Simona a intrat pe teren destul de retinuta, nu vreau sa spun crispata si incerca sa afle din mers cam cum arata jocul chinezoaicei, dar pana sa afle era cam tarziu, macar pentru primul set.In doar 19 minute era deja 0-6 si in afara de un astfel de set pierdut exact acum un an in fata Serenei, nu-mi amintesc de o asemenea corectie suferita de romanca…Cum s-a intamplat? simplu: 12 erori nefortate si doar 3 puncte direct castigatoare in timp ce Shuai nu a gresit deloc decat daca a fost fortata de adversara. Cu alte cuvinte, jocul imprecis al Simonei, impletit cu loviturile extrem de sigure ale chinezoaicei au facut ca ghem dupa ghem sa ajungem la un deznodamant care a stupefiat.Era vizibila convingerea lui Shuai ca poate castiga, a si declarat ca a gandit sa fie foarte agresiva, dar daca nu ai lovituri care se preteaza la un astfel de joc, degeaba.Ei bine, ea are un rever decent si uneori surprinzator (a se citi in lung de linie) dar mai ales un forehand exploziv, care in cros facea ravagii.Cum stim cu totii ca alergarea Simonei spre dreapta nu este destul de rapida, ea era mereu in urma cu un pas sau macar jumatate de pas si lovea fileul sau mai rau doar cu varful rachetei.Nu de putine ori, dar in tot meciul, atunci cand Shuai lovea direct pe corp, Simona nu dadea dovada de sprinteneala pentru a-si face loc loviturii si cum nici nu are “specialitatea Radwanska” nu se lasa jos, pe genunchi pentru a scoate astfel de mingi.Invariabil urma autul lateral…

Cahill a venit la banca in doua randuri, incercand sa-si ambitioneze eleva, dar imbunatatirea jocului a fost pentru putin timp, e drept ca in acesta perioada Simona se arata cea pe care o cunoastem, dar mai apoi intra din nou in jocul unei zile nefaste si a cedat.In al doilea set a pornit bine, a reusit si un break, a condus apoi cu 3-1, dar o serie incredibila de 5 ghemuri chinezesti a pus capat meciului.A fost 0-6, 3-6 si inca nu-mi puteam explica motivele infrangerii.

Cand am vazut ca pe rand Kerber, Muguruza, Pliskova au iesit din carti (fiind deja calificate la Singapore), poate ca si Simona s-a gandit ca pentru ultimul turneu major ar trebui sa fie in cea mai buna conditie fizica.Acum doar Radwanska (are nevoie de puncte pentru a salva cat se poate din titlul de campioana absoluta de anul trecut) si cuplul Keys si Kvitova care se lupta direct pentru un loc la Singapore   au mai ramas cu pretentii.Din pacate o infrangere de acest gen nu face bine psihic vorbind si nu cred ca in acest mod se poate considera “libera” la antrenamentele ce vor urma.Asa ca ramane varianta a doua in care neputinta a fost suparatoare si poate a treia care se datoreste unui complex care se poate dezvolta periculos. Chinezoaica va putea veni in fata Simonei de multe ori de acum incolo, datorita pozitiei din clasament si nu va fi nici o placere sa joace impotriva ei…

Shuai Zhang este lidera unei generatii excelente de jucatoare din China, este pe urmele lui Na Li (si ea a “explodat” in jurul varstei de 30 de ani) si competitia interna cu Wang Qiang 24 de ani locul 69, Zheng Saisai 22 ani locul 79 si Duan Ying Ying 27 de ani locul 88 si alte 5 in suta a doua, face posibil progresul.Mai putem pune la socoteala si surorile Chan din Taipei care sunt locul 9 la dublu, ca sa ne facem o impresie corecta despre emulatia actuala in randul tinerilor din regiune care emit pretentii la inalt nivel, chiar si cativa baieti. Stiti cate turnee organizeaza China intr-un an? Sunt 8 si toate importante, si acest fapt explica de ce chinezoaicele au progresat atat de mult.

Lectia predata de Zhang trebuie bine insusita pentru ca sa nu se mai repete si a treia oara, pentru ca atunci chiar am putea vorbi despre un complex neplacut…

Mai sunt doar 15 zile pana la debutul marelui turneu de la Singapore, zile care trebuie bine folosite, pentru o prestatie care sa o ajute pe Simona sa atace chiar locul al treilea din clasament.Beneficiul Beijingului este urcarea pe locul 4, fiindca Garbine Muguruza in afara de o victorie cu Begu nu mai impresioneaza cam de mult…

Comments

comments

Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login