Deznodamant nefericit pentru Simona la Wimbledon, si asta doar datorita infrangerii din semifinala, altfel, parcurs meritoriu cu o comportare care i-ar fi adus locul 10 WTA. Cele 780 de puncte pe care le-ar fi primit daca se acordau ar fi adus-o in top 10 chiar mai repede decat spera chiar si ea.Dupa cateva meciuri excelente, Simona s-a blocat in fata fortei si presciziei Elenei Rybakina, care cu 16 cm. mai inalta a lovit puternic dar mai ales precis.Simona nu a facut fata unui astfel de joc mai ales fiindca si-a pierdut propriul ghem de 4 ori.Ea a reusit doar un break fiindca retururile nu au mai fost atat de eficiente, doar 16 puncte fata de 31 !
S-ar putea spune ca una din cheile insuccesului ar fi fost serviciul, care a fost dezastruos, facand 9 duble greseli si nereusind nici un as. In astfel de conditii, Rybakina a zburdat pe teren, conducand 90 la suta din puncte dupa bunul plac, lovind din ce in ce mai increzator, uneori imparabil.
Scorul de 3-6, 3-6 este concludent, si sa ne rugam ca Rybakina sa nu mai iese in calea Simonei, mai ales ca vine hardul unde forta este si mai “vizibila”. Simona n-a gresit nefortat prea mult, de 15 ori, fata de 16 cat a gresit adversara doar ca la capitolul winnere Elena a punctat de 22 ori fata de doar 16…
In total a fost un turneu bun, cu 5 victorii dintre care la Badosa si Anisimova deosebite, iar daca se contabilizau cele 780 de puncte cate s-ar fi oferit semifinalistelor Simona ar fi urcat pe locul 10!
Ce urmeaza? Primul turneu la care doreste sa joace va fi City Open de la Washington in 1.08, apoi Rogers Cup in 8.08, probabil Cincinnati in 15 si US Open care va incepe in 29 august.
Sa-i dorim Simonei odihna de care are nevoie, liniste si speranta!
Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login