Socialize

Povestile toamnei…

Vrem nu vrem, de multe ori ne raportam la activitatea campioanei noastre Simona Halep. Iata ca acum o facem si referitor la viata sa privata, si nu doar noi, ci si o serie de organizatii sau firme, care au legaturi cu formidabila tenismena.

A venit si timpul ca domnisoara Halep sa se transforme intr-o doamna, maritandu-se cu alesul inimii sale, Toni Iuruc, mai precis Apostol Gabriel Iuruc! Relatia lor tine de ceva vreme, si a devenit publica inainte de turneul de la Wimbledon pe care Simona l-a castigat, adica acum vreo doi ani si ceva. Casatoria civila s-a petrecut in 15 septembrie la Constanta si a prilejuit un minunat moment in care Simo a fost inconjurata de familie, de familia sotului, de prieteni si de invitati care mai de care persoane importante, sau dragi sufletului sau. Datorita unor legaturi oficiale, Simona a hotarat sa-si pastreze si numele de fata asa ca firmele care o sponsorizeaza, dar si WTA se declara multumite.

Peste doar 10 zile Simona va implini 30 de ani, ajungand la o maturitate sportiva deosebita si dupa cum a declarat vom mai auzi mult si bine arbitrii de la meciurile ei pronuntand numele Simona Halep-Iuruc…Sa tot fie cativa ani…

A anuntat ca va lua parte la 3 turnee in luna octombrie: in 06 la Indian Wells, in18 la Kremlin Cup si in 25 la prima editie a Transylvania Open de la Cluj . Asadar, luna de miere va fi scurta, si presarata cu antrenamente si cum ziua ei va fi intr-o luni, de la teren va merge direct acasa si se va bucura de compania celor dragi ei.

La serbarea de dupa ce a spus DA in fata ofiterului starii civile, au fost invitati Dan Bitman si Loredana, Ilie Nastase, Florin Segarceanu, Gheorghe Cosac dar si Gica Hagi si Gica Popescu.A lipsit doar mentorul Simonei, Ion Tiriac care este plecat intr-un safari si lipseste din tara. Ii va da raportul Ilie Nastase care i-a urat sa fie sanatoasa ca mai are mult de jucat.

Asadar Simona a intrat in randul sotiilor, alaturi de Karolina Pliskova si Elina Svitolina-Monfils, ca sa le amintim doar pe cele din top 10. Daca cele doua de mai sus joaca foarte bine la aceasta ora, se pot gandi ca viata personala implinita sa fie o cauza. Cei de la WTA au felicitat-o in limba romana, Darren Cahill a facut-o si el iar cei de la Tennis.com au precizat ca Simo a avut un look plin de farmec! Ii poate contrazice cineva?

 

Comments

comments

Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login