Socialize

Si dezamagirile insotesc viata unui campion…

halep la pamantSimona Halep a “reusit” astazi unul dintre cele mai modeste meciuri din cariera, de care mai vedeam si acum vreo 3 ani, fara orizont, desi, aleluia, a acceptat 2 coachinguri. Nu s-a putut regasi nici in faza de atac, gresind foarte mult in special din cauza nerabdarii ca sa nu zic pripelii, iar in foarte multe situatii se apara in fata unei aparatoare prin excelenta. Este si normal ca daca stai la 2 metrii de linia de fund, orice scurta sa devina decisiva, macar daca nu obosea alergand la ele.Au fost vreo 5-6 si nu a prins niciuna…

Lovitura ei de parada , reverul in lung de linie cu care a urcat pana pe locul doi in lume, nu a mers gresind de 7 ori si doar de 2 ori a facut punct. Nereusind aceasta lovitura jocul ei a fost usor de descifrat, si Cornet lovea excelent reverul in cros, dar si cu dreapta cand era cazul.Simo s-a bazat nult pe forehand dar spre final s-a dereglat si aceasta lovitura. Culmea este ca astazi serviciul a mers mai bine ca in alte dati, altfel nici nu ajungea la 2 mingi de set, inainte de al pierde pe primul.

Frantuzoaica ce are bilant pozitiv cu Simona chiar si cu Serena , joaca excelent cu adversare din top10, ea fiind comparabila cu Carolinei Wozniacki, doar ca mentalul ii joaca feste mai ales cand este condusa.Astazi nu a fost cazul si a avut sarcina usurata astazi de cele aproape 40 de greseli nefortate ale Simonei, dar asa cum spuneam, si datorita jocului previzibil al romancei. Desi la pauza mare Simona a fost sfatuita de Cahill sa mai loveasca si cu efecte, sa tina pe forehandul lui Alize, Simona nu a reusit sa o faca si pentru ca nu prea joaca cu slice, sau taiat decat din situatii de aparare, si nu cu scop in sine.

Desigur ca soarta pertidei ar fi fost alta daca una din cele 2 mingi de set ar fi fost transformata, setul castigat muta presiunea dincolo de fileu, dar si la prima din acele mingi a fost precipitata cu un aut nefortat, apoi ghinionista, fiindca Cornet a reusit o livitura formidabila din alergare in lung de linie, imparabil. Setul s-a pierdut in mod lamentabil cu o dubla greseala care demonstra lupa interioara pe care Simona a dus-o intr-o zi nefasta, in care nimic nu reusea si nici nu prea intelegea de ce?

De multe ori, cu o bucurie nedisimulata am consemnat eliminarile fetelor din apropierea Simonei, ca a Sharapovei la Stuttgart sau ale Kvitovei in mai dese randuri, acum insa trebuie sa fim decenti si sa o lasam pe Simo si stafful ei sa corecteze ce este de corectat.

Inclin si eu sa dau dreptate comentatorului care spunea ca Simona are mari probleme la mingile din apropierea fileului, care insa se pot antrena, serviciul la fel, dar luciditatea nu, lipsa de rabdare nu prea, iar incapatanarea deloc.

Ce este de demonstrat: dupa atatea scurte “inghitite” Simona nu a vrut sa incheie meciul fara sa faca si ea un punct din scurta. L-a facut si a considerat ca a pierdut demn, 6-7, 3-6

Dupa ce ai pierdut la Caroline Wozniacki si Alize Cornet doua jucatoare defensive, trebui sa-ti reconsideri modul de a ataca, acest gen de jucatoare nu se pot”ucide” neaparat ci purtate din colt in colt pana nu mai reusesc sa ajunga mingea.Pentru asta trebuie rabdare, drive -uri precise si inspirate ca directie si un joc de langa fileu mai competitiv.

Cele 650 de puncte castigate anul trecut nu se mai pot apara, noroc ca Sharapova va trebui sa acastige turneul pentru a nu pierde nici ea nimic, oricum nu mai …sporeste.

Poate ca din nou la Roma se va simti ca nou nascuta…

 

Comments

comments

Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login