Socialize

        Vom mai vedea tenis anul acesta?

Poate da, poate nu…Se spera ca sezonul sa se reia la toamna, la inceput fara spectatori, altii spun ca arenele se vor popula la jumatate din capacitate. Copii de mingi vor disparea, se va reduce si numarul arbitrilor, nu vom mai avea hawk-eye, sponsorii vor fi mai sgarciti, proprietarii de turnee vor avea o reteta financiara diminuata, poate si premiile se vor injumatati, si doar punctajul se poate mentine. La turneele mici, participarea va fi redusa, eforturile financiare prea mari vor face ca multe pozitii din calendar sa dispara…Daca lipsa copiilor este bine venita, personal militand pentru disparitia lor din motive strict de igiena, lipsa spectatorilor ar fi regretabila fiindca sunt sigur ca fara reactiile tribunei tenisul ar fi prea mut, si se vor auzi doar sunetele loviturilor si ecourile ar fi stranii, ca sa nu mai spun de strigatele de lupta care insotesc momentele loviturilor.

Daca Federer “ameninta” cu retragerea (fapt ce ar insemna automat si disparitia Serenei, bine inteles daca se tine de cuvant…), si Djokovic si Nadal raman pe baricade, vom privi la o batalie in doi pentru depasirea elvetianului in clasamentul succeselor in mari slemuri. Roger ar ramane cu 20 de turnee castigate, urmat imediat de Rafa cu 19 si Nole cu 17, si as spune “avantaj” Djokovic, fiindca el ramane favorit pe iarba si pe hard…

In tenisul care ne intereseaza pe noi, cel feminin, deocamndata Barty s-a desprins, dar Halep, Pliskova, Osaka sau Kenin o pot incurca. Nu am mai pomenit-o pe Serena, pe care  pauza competitionala nu o avantajeaza deloc, din cauza varstei…

Pana sa mai vedem tenis, ne hranim cu cateva statistici, care ne incanta, fiindca o gasim pe Simona noastra intr-o pozitie remarcabila, istoria tenisului fiind un domeniu in care campioana noastra a scris pagini de aur. Cele doua turnee de mare slem din palmares dar si cele 64 de saptamani in care a stat pe locul 1 in WTA (si doua finaluri de an ca lider mondial) inseamna succese incontestabile, memorabile. Intr-un clasament al loviturilor, daca slice-ul australiencei Ashleigh Barty este asezat pe primul loc, reverul in lung de linie este “marca” Halep. O statistica a punctelor acumulate in ultimii 10 ani, Halep se afla pe un excelent loc 3, cu 44590 puncte, dupa Serena cu 66308 si Kvitova cu 46385, fapt care demonstreaza regularitatea Simonei, care s-a clasat in 201 sptamani in top 3 si 322 in top 10.

In viata”civila” Simona se afla in fata unor evenimente exceptionale (logodna, casatorie), si se gandeste chiar la o posibila retragere din tenis daca iese din top 10…Declaratia ei in acest sens este pertinenta, doar ca eventualitatea unei astfel de posturi pare a fi departe in timp, si cred ca va mai adauga la palmaresul ei cateva turnee castigate, peste cele 20 la simplu si acel Shenzhen la dublu. Simona a declarat: M-am gândit și la retragere sinceră să fiu, încă simt că mai pot și mai pot mult. De visat nu mă împiedică nimic să visez, în continuare sunt foarte motivată pentru al 3-lea Grand Slam. Sunt motivată pentru a vedea cât mai pot să fiu în top 10, fiindcă atunci când voi ieși din top 10 WTA, cred că o să trag pe dreapta. Eu zic că mai am vreo 2-3 ani în care mai pot să joc. Tata îmi spune mereu: «De ce mai ai emoții, ție acum ar trebui să îti placă tenisul!» I-am răspuns: «Nu pot să stau să îmi placă tenisul la 5-5 în decisiv și să nu sparg racheta!

Simona a trecut cu bine peste perioada de mari restrictii si a avut sinceritatea sa declare ca au fost momente de surprindere totala cand a remarcat zi de zi cum se schimba lumea, natura. Iata declaratia ei: „Pentru mine perioada asta a fost ideală pentru că am simţit cum e să trăieşti acasă trei luni fără să pleci nicăieri. Fără avioane, fără hoteluri, fără nimic-nimic. Mi-am făcut exerciţiile acasă, am mai tras şi chiulul pentru că mi-am permis… ştiind că nu vom juca până în august şi am zis că e timp. Am norocul să stau în pădure şi de la zi la zi înverzeau copacii. Şi acum am realizat că niciodată nu am stat acasă să văd cum se face primăvară, să văd armonia asta frumoasă. Am văzut pentru prima oară cum se desfăşoară natura… e incredibil. Acum îmi dau seama că au fost nişte ani, nu grei, dar într-o viteză permanentă. Am fost pe viteză şi tot timpul blocam tot. Aveam un singur obiectiv, tenisul şi nimic altceva. Sunt dură cu mine, sunt cel mai mare critic al meu şi asta m-a ajutat. Dar atunci când ceri de la tine mai mult şi mai mult, limita se duce… limita noastră nu e o limită fixă, poţi să o faci mai elastică. În 2017 când am pierdut a doua finală de Grand Slam, vorbesc de ea pentru că m-a marcat, puteam să zic că asta e limita mea… dar eu tot timpul mi-am împins limita şi uşor-uşor am câştigat”

Suntem alesi sa fim contemporani cu Simona (unii am fost prezenti si in perioada Tiriac-Nastase) si cei care am si jucat tenis o intelegem mai bine, si ii dorim sanatate deplina si asa cum doreste si ea, sa ne mai bucuram de tenisul ei inca vreo cativa ani buni!

 

Comments

comments

Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login