Socialize

Halep a aratat o data in plus de ce este prima in WTA

Cine si-ar fi inchipuit ca americanca de doar 19 ani Caroline Dolehide, aflata pe locul 165 in lume va putea sa faca un joc atat de bun contra liderului mondial? Simona nu o stia, dar cine o stia?, asa ca s-a documentat de pe net si a vazut cum de tanara si supercorpolenta americanca a trecut de Shelby Rogers si mai ales de Dominika Cibulkova. Si totusi surpriza de pe teren a fost atat de mare incat Simo nu a reusit nimic intr-un set intreg, decat sa se aseze pe banca si sa se gandeasca la scorul de 1-6 cu care a cedat. Fiindca WTA-ul sau ITF-ul nu au date despre adversara, apreciem o statura de vreo 175-178 si cca 70 de kg, dar cu o deplasare uimitor de rapida, dar si o maturitate in joc demna de o jucatoare de 25 de ani. Iata ca o noua Caroline ( dupa Wozniacki si Pliskova) ne propune un tenis total, si cu siguranta ca in 2-3 ani va fi in top20, pentru ca astazi in fata Simonei a demonstrat un joc de mare clasa. Acum chiar ca s-a adeverit ca cele doua victorii din primele tururi nu au fost intamplatoare si indrazanesc sa spun ca daca alta jucatoare era in locul Simonei ar fi fost depasita fara discutii. Forta loviturilor, violenta serviciilor (dar si regularitate), deplasare incredibila pentru “dimensiunile” ei, lovitura de drepta naucitoare, slice-urile de aparare, scurtele, alegerea perfecta a loviturilor cat si jocul la fileu au aratat o jucatoare de mare viitor dar si de prezent.Simona a fost extrem de surprinsa de jocul advers si doar intelegerea ca doar daca etaleaza cel mai bun joc al ei poate castiga, au facut-o sa reintre in meci, dar cu pretul unor eforturi mari.

A urmat un  set doi de mare lupta, castigat abea in tiebreak desi Simona a avut 5-3 si serviciul, urmat de unul decisiv in care lucrurile s-au lipezit: campioana noastra a citit mult mai bine serviciie adverse, a anticipat mai bine directiile atacurilor de dincolo de fileu, a servit ceva mai bine, a alergat mai convinsa de reusita si poate nu in ultimul rand, bagajul energetic si mental al Calorinei a mai scazut si cum era si normal ea nu a mai putut sustine ritmul pe care tot ea il impusese. Asadar Simona Halep- Caroline Dolehide 1-6, 7-6(3), 6-2, deci 14-14 la ghemuri si 98-98 la puncte general in 2 ore si 9 minute…

Meciul a inceput tare,  fara tatonari, cu un ghem foarte lung, in care Simona a avut 5 mingi de break, pe care americanca le-a aparat fie cu serviciul fie cu doua neturi cand mingea cadea in terenul romanesc…Daca acest ghem se castiga, alta ar fi fost desfasurarea meciului. Simona nu reuseste egalarea si americanca se distanteaza la 2-0 apoi la 3-0, mai ales ca Simo da dovada de moliciune si servicii slabe, mereu cu al doilea…Abea acum reuseste un ghem care se dovedeste cel de onoare, apoi fiind depasita de forta si precizia loviturilor de dincolo: 1-6! .Rar mi-a fost dat sa vad atata regularitate in regim de forta in jocul tinerei adversare.Ea a si facut 12 mingi direct castigatoare fata de doar 3 ale Simonei!?, care a pacatuit pentru ca a jucat la asteptare si nu s-a “setat”deloc pentru agresivitate, sau poate nu a putut din cauza vitezei cu care veneau mingile de dincolo de fileu…

Setul al doilea este inceput ceva mai bine, conduce cu 1-0 si 2-1(dupa 8 minute jumatate) e mereu egalata, dar era clar ca Simo si-a ridicat nivelul jocului, a inteles mai bine jocul advers, si conduce din nou: 3-2. Darren Cahill vine la banca si l-am vazut foarte agitat si vorbea atat de repede incat era greu de urmarit. S-a inteles ca i-a recomandat sa lungeasca mingile si mai males sa nu se aseze in dueluri in forta fiindca nu-i sunt favorabile…Acum Simona a reusit primul ei break si parea sa se indrepte spre final mai linistita. Din nefericire nu castiga ghemul propriu fiindca nu ridica destul slice-urile cu care este surprinsa  si nu este deloc inspirata la o scurta pe care o da la mana si a riscat sa fie lovita violent din 3 metri, cand americanca a lovit napraznic spre corpul romancei care s-a aparat norocos cu manerul rachetei! Putea fi o lovitura extrem de periculoasa care sa opreasca meciul sau chiar mai grav…Sigur ca acest incident a lasat urme: Simona a devenit mai ambitionata si face rapid rebreakul, cu retururi excelente, dar din nou nu poate castiga ghemul cu care inchidea setul si se ajunge la tiebreak. Simona nu mai avea “loc de intors”, asa ca s-a concentrat perfect, reuseste cateva puncte importante printre care si un pasing contre pied care a aratat excelent la TV, unul despre care noi copii de demult spuneam ca am facut adversarul “avion”, si am vazut ditamai corpul maret al adversarei cum s-a intins de unde venea dar fara sa atinga mingea. A fost un punct psihologic fiindca Simo a prins din nou incredere, a reusit sa faca punct dintr-o scurta adversa , apoi a servit cu al doilea excelent si s-a distantat la 4-1. Mai reuseste un minibreak si a avut 3 mingi de set, fructificand-o pe prim. A fost asadar 7-3. Acum am asistat la o descatusare cum n-am mai vazut la Simo, cu bratele incordate, sugerand multa forta si determinare.

Decisivul a aratat-o pe Simona foarte montata si atenta, conduce cu 5-1 si  inchide setul si meciul. A fost greu: adversara a fortat-o pe Simona sa joace la maxim…Urmeaza Qiang Wang, cea care a scos din calea Simonei pe Cristina Mladenovic…

Foto Getty

Comments

comments

Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login