Socialize

Infrangeri pe linie la Doha, Cali, Rotterdam si San Jose

racordaj ruptN-a fost nici marti nici vineri dar a fost 13, a fost o miercure neagra, in care toti romanii din tenisul de elita s-au vazut invinsi, unii fara drept de apel, altii dupa multa truda, cu un accident, cu ratari sau cu intrarea in ritm mult prea tarziu…

La nivelul la care a ajuns tenisul, el nu prea mai este tehnic sau tactic, este doar psihic si la acest capitol stam rau de tot.

Ce putem spune altceva cand Sorana Cirstea face un set destul de convingator cu prietena sa daneza Caroline Wozniacki, intra in tiebreak, are 6-3, adica trei mingi de set, este egalata, mai face un punct de set, dupa care pierde totul pana la capatul meciului? Cirstea –Wozniacki 6-7(7), 0-6

Cum putem sa intelegem pe Alexandra Cadantu care fiind dominata de bulgaroaica Sesil Karatancheva ajunge in fata infrangerii iminente, la trei mingi de meci legate si pe serviciul adversarei, le anuleaza incredibil, egaleaza si castiga setul ca apoi sa cedeze complet? Cadantu-Karatancheva 4-6, 7-5, 2-6.

Ce sa credem despre Alexandra Dulgheru care are puterea sa castige setul al doilea in fata spaniolei Lara Arruabarrena, sa impinga meciul in decisiv dar sa nu poata castiga? Dulgheru-Arruabarrena 5-7, 6-4, 3-6, dar Alexandra vine din urma…

Putem spune ca Monica Niculescu a fost inferioara Samanthei Stosur deandata ce a castigat setul doi cu 6-1dar  in setul decisiv a pierdut ascendentul moral si partida desi la ghemuri a fost egala australiencei iar la puncte chiar a facut cu unul in plus?Niculescu-Stosur 4-6,6-1,3-6

Simona Halep, pierde primul set cu 3-6 in fata sarboaicei Ana Ivanovic si din pacate nu mai poate continua meciul

Nici baietii nu s-au descurcat ai bine, fiindca pentru Victor Hanescu borna Julien Benneteau este prea inalta pentru a o depasi, ratand intalnirea cu Federer, iar Florin Mergea cu partenerul sau Philipp Marx nu au putut trece de Hewitt si Matosevici desi aveau un set si tiebreak-ul setului doi le-a “alunecat” din racheta.Pentru ei bonusul s-ar fi chemat …gemenii Bryan. Hanescu-Benneteau 1-6, 3-6 si Mergea cu Marx-Hewitt cu Matosevic 6-1, 6-7(5), 2-10.

Sa uitam aceste meciuri, cu bune si mai ales cu rele, dar sa invatam cate ceva…

Comments

comments

Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login