Socialize

Irina Begu a avut sansa unei mari victorii cu Radwanska

irina-begu-bogdan-iordacheEste cunoascut faptul ca poloneza Agniezka Radwanska nu traverseaza o perioada prea fasta si la fel de clar este faptul ca Irina Begu este in mare progres. In conditii normale, fara accidentarea care a tinut-o departe de teren o luna si jumatate, sansele romancei ar fi fost chiar reale. Lipsa jocurilor din ultima perioada si conditia fizica in suferinta, au privat-o de o victorie de rasunet, ea cedand in decisiv pas cu pas, desi nici Aga nu arata prea bine. Poloneza mi se pare ca a slabit corporal , daca mai avea de unde, si parca nu mai e dispusa sa alerge si la mingile imposibile, chiar daca uneori a mai si aratat-o.

Dupa un prim set in care Aga a fost proaspata si l-a castigat cu 6-2, a urmat o disputa echilibrata, in care Irina a aratat cateva lovituri de clasa, in special cu reverul care s-a dus cu regularitate in lungul liniei, vorbind de lovitura decisiva, dar tot cu reverul in cros pregate punctul. Radwanska desi anticipa, nu mai putea scoate mingile de langa linie si foarte joase, si chiar daca o facea, Irina era deja la fileu. Jocul Irinei arata bine, ea a devenit o prezenta constanta in fazele mai avansate ale turneelor, nu degeaba bate la portile topului 30, dar are si o prezenta agreabila cu echipamentul sau FILA deosebit de frumos.E o placere sa o vezi jucand, cu scheme bine insusite, dar si ruperi de ritm cu scurte slice din backhand care chair si pe Aga o incomodau .

In setul decisiv la 1-1, pe serviciul polonezei, Irina are doua mingi de break, salvate de Aga cu doua voleuri curajoase si isi face ghemul pe care zau ca nu il mai sconta. A fost 2-2, apoi 3-2 Radwanska si urmeaza un ghem mai rar vazut, Irina ratand egalarea.Ea are 40-0 cu puncte frumoase, atacuri bune dar este ajunsa din urma, mai ales pentru ca la punctul de la 40-30, a fost cel care a demonstrat scaderea fizica, fiindca Irina scapa un forehand in aut, caz tipic de slabiciune. Chiar daca va egala in ghem cu o scurta exceptionala, finalmente poleneza se desprinde la 5-2 si apoi incheie meciul.

Irina Begu vs Aga Radwanska 2-6, 6-4, 2-6, si din nou mi-am adus aminte de meciul cu Bouchard de la A.O., cand doar fizicul a cedat in decisiv…Irina vine puternic, va intra cu siguranta in top 30, vine si zgura si se va afla in elementul ei.

 

Comments

comments

Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login