Socialize

Isner eroul, a devenit un bun national

isner john

Semne au fost, poate le-am interpretat fara sa conchidem: Isner il poate bate pe Djokovic!

In turneul din acest an de la Indian Wells, chiar daca nu castiga acest meci, John Isner se putea declara eroul american, tribuna il si considera asa, reusind sa ajunga in semifinala la simplu si in finala la dublu. El a ajuns pe nesimtite pe locul 11, si nu i s-a dat prea mutla atentie, poate ca si datorita faimei de posesor al unui serviciu teribil de parca altceva nu mai stie sa faca. La Australian Open a batut pe Nalbandian, ceea ce era deja un rezultat mare, apoi in Davis Cup, il invinge pe Roger Federer chiar la el acasa, in 4 seturi.

Acum era clar: avem de a face cu un jucator complet, fiindca pe Roger nu-l poate bate oricine, chiar daca serveste fenomenal. 

In California dupa ce il invinge pe Gilles Simon, francezul atat de rafinat si de tehnic, John face sa se zguduie circuitul ATP, prin aceasta victorie cu liderul mondial, si chiar daca cifrele nu-mi dau dreptate, el a meritat-o. Inca de la inceput s-a putut observa ca fiecare jucator pune mari baze pe propriul serviciu si nu vom prea vedea break-uri, ceeace inseamna ca echilibrul se poate rupe doar daca se deregleaza acest procedeu, sau daca folosindu-se de al doilea serviciu la primire, unul dintre jucatori va forta retururile si va pune presiune pe adversar. 

Isner a inceput sa serveasca si totul a mers cap la cap, pana in ghemul 7, cand Djokovic se desprinde la 4-3, apoi pe propriul serviciu face 5-3. Chiar daca a urmat 5-4, sarbul parea castigator, dar uriasul John face rebreak si apoi conduce cu 6-5.Tiebreak-ul nu poate fi evitat si era chiar asteptat, mai ales ca acest ghem decisiv este apanajul celor care servesc mai bine. Este clar ca americanul era acela, mai ales ca pana atunci deja daduse 6 asi si nu facuse nici o dubla greseala. Intradevar, Isner mai da 2 asi dar si alte servicii bomba, si conduce cu 6-4, avand doua mingi de set, dar Djokovic egaleaza si are si el o minge de set. Iluzoriu, fiindca serviciile americanului, curajul de a veni la fileu, inchid setul. Victorie meritata, fiindca la asi Isner a condus cu 8-1, iar la puncte directe cu 24-9!. Erorile mai numeroase ale lui John nu au putut compromite punctele facute pe seama atacurilor mai numeroase la fileu.

El nu se misca la fel de bine ca si sarbul, dar are “repeziciune” prin alonja si fuleu, ajungand usor la mingile care nu au fost tocmai in zona liniilor, pe care i le-a dat Djokovic.

In setul al doilea, sarbul este foarte atent doar sa-si castige fiecare ghem al lui, dar socoteala era destul de riscanta fiindca americanul a continuat sa trazneasca cu serviciul si perspectiva era un alt tiebreak. El trebuia sa-si asume mult mai multe riscuri, atacand in ghemurile americanului, altfel nu se vedea cum poate face diferenta.A fost o perioada cand Isner a arata siguranta la fileu, a aratat scurte bine executate, iar de forehanduri si smeciuri nici nu se mai punea problema. Doar backhandurile sale slice erau usor nesigure, dar Nole nu prea exploata pozitiile aparute, nereusind sa loveasca destul de plasat. Era 4-3 pentru sarb si acum am remarcat un aer de superioritate pe chipul sau, care culmea nici nu prea era sustinut de scor, iar cand americanul reusea un trasor sau un punct mai norocos, radea ironic. Poate ca avea el premonitiile lui, fiindca acum va face break-ul, deoarece Isner s-a trezit sa joace servici-voleu, expunandu-se si “inghitind” 2 mingi la picioare, fara sa poata returna. A fost 0-40, singura situatie de acest gen din meci, si Djokovic reuseste sa ia ghemul, dar nu acum, ci dupa egalitate, la urmatorul avantaj. Urmeaza 6-3 inevitabil, fiindca el a castigat absolut toate punctele puse in joc cu al doilea serviciu si a facut doar 2 greseli nefortate in tot setul fata de cele 13 ale lui Isner. 

Chiar daca americanul respira destul de greu, eram sigur ca el nu va ceda, avand sansa vietii sa-l bata pe marele favorit si incepe la serviciu in decisiv. El reuseste ghemul dar nu inainte de a-i prilejui lui Djokovic ocazia de a da un lob lift extraordinar, care se duce foarte sus si apoi cade cu un metru inainte de linia de fund, timp in care mericanul a ramas tintuit langa fileu. Jocul are aceeasi turnura 3-3, 4-4, 6-6, dupa ce americanul a avut o minge de meci la 6-5, anulata cu serviciu de catre sarb. Avem din nou tiebreak, pe care Isner il incepe mai bine, are 2-0, dar si 4-2 dupa ce da un retur extraordinar cu dreapta inversa in lung de linie, uluind toata asistenta. Cred ca a fost mingea care l-a facut sa merite victoria, fiindca el nu a mai cedat diferenta, face 3 mingi de meci, 6-3. Djokovic anuleaza doua dintre ele, dar la 6-5, vine Isner la serviciu, si evident ca reuseste al 20-lea as, cel al victoriei. 

Djokovic poate contesta izbanda americanului fiindca el a facut 2 break-uri fata de doar 1, dar mai ales ca a adunat 117 puncte fata de doar 106.

Posesorul fortei, Isner, a arata de multe ori ca are si cap, si mana, si sa nu ne mai mire daca ispravile sale vor uimi lumea intreaga si nu doar statele unite americane.

Comments

comments

Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login