Socialize

La Cahill acasa, Simona castiga al 23-lea trofeu al carierei  

In septembrie 2020 la Roma, Simona castiga al 22-lea trofeu al sau si nu stia ca bumerangul pe care l-a aruncat atunci in lumea tenisului nu se va reantoarce la ea decat dupa 15 luni, timp in care a strabatut pandemia, accidentarile si …casatoria! Multi au spus ca bumerangul s-a ratacit, dar Simo a stiut ca el e in drum spre mainile ei si a continuat sa creada in destinul sau, in reluarea acivitatii si a tuturor eforturilor necesare. Increderea ei in revenirea in inalta societate a tenisului mondial a fost astazi rasplatita prin succesul  de pe pamantul australian, atat de atasat de inima sa. La finalul meciului, Darren Cahill care a avut placerea sa o vada la lucru pe fosta lui eleva a jubilat fericit, iar Simona a avut respectul de a-i multumi pentru intreaga lor colaborare.

Simona a adunat 5 meciuri bune si uneori foarte bune, si a hotarat sa renunte la turneul urmator cel de la Sydney, pentru a fii “fit” in marele slem care va urma, pentru a nu risca nimic. Ea are de aparat 430 de puncte la AO si desigur ca va dori sa “mearga” cat mai mult in superturneul australian.

Finala cu Veronica Kudermetova nu a fost prea dificila (6-2,6-3), chiar daca rusoaica a debutat bine in meci dar si in setul al doilea, ca apoi  sa se incline in fata jucatoarei din fata ei care iata, a invins-o acum a treia oara. Scorul a fost asemanator cu cel din semifinala in care a lasat tot 5 ghemuri, chiar daca Veronica este clar mai valoroasa decat Qinwen Zheng. De data asta Simona a reusit 5 breakuri dar mai ales a servit mai eficient si doar in debuturile celor doua seturi a ezitat. A fost deseori surprinsa de reverul in  cros al adversarei care venea adanc si rapid, si poate si de aceea a lovit destul de mult pe centru pentru a nu deschide terenul, fiindca rusoaica este mai puternica si nu rata ocazia de a plezni mingea cu toata forta. Era greu insa sa joci cu romanca ce are o experienta la nivel inalt extrem de valoroasa si s-a resemnat in cele din urma…

Bumerangul de cristal primit ca trofeu trebuie sa aibe drum lin in continuare pentru a reveni mereu si mereu in mainile Simonei.

Simona a reusit sa urce pana pe locul 15 si suntem siguri ca va continua marsul spre varful erarhiei.

Comments

comments

Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login