Scrisoare deschisa catre Simona Halep

Imi permit sa scriu in acest fel, fiindca am peste 60 de ani de tenis, sunt antrenor, fost organizator de competitii interne si internationale si arbitru de Davis Cup, editor la TenisTotal si pagina de fb a site-ului si a celei denumita “Simona Halep mandria Romaniei” care impreuna au adunat cca 200 de mii de cititori.

Am cunoscut -o personal pe Simona in vara lui 2011 la Herastrau si am stat putin de vorba dupa un meci interesant, in care ea a recuperat doua mingi de meci ale Alexandrei Cadantu si apoi a castigat meciul. I-am dezvaluit ceeace nu mi-a placut in jocul ei si am fost impresionat placut ca a stat cuminte si a ascultat ce aveam de spus.Bine inteles ca am urmarit acea fata scunda pentru tenisul mare, dar cu o inima enorma si cu un stil deja conturat, cu lovituri acompaniate de un fel de cantec, ce crestea odata cu ridicarea nivelului loviturilor, ca forta, precizie si eficienta. Am spus mereu ca atunci cand Simona incepe sa cante, nimeni nu mai scapa…

Au trecut anii, nu m-am inselat in ceeace priveste urcusul ei permanent si am salutat cum se cuvine “explozia” de la Roma, cand a aratat ca o mica-mare campioana, care a apoi a adunat 11 titluri in 3 ani, a jucat o finala si o semifinala de mare slam si a contribuit la urcarea Romaniei in grupa mondiala I. Superbul ei traseu a fost urmarit de noi toti romanii, iar eu am scris peste 200 de articole despre cariera ei si doar a ei!, pe care le voi lega in curand intr-un volum, in ciuda opozitiei dnei Virginia Ruzici…

De ce am inceput cu acest lung preambul? Fiindca am dorit sa arat ca am autoritatea morala sa-i adresez cateva randuri simple, din suflet, dar cu caracter tehnic si nu cu iz patriotic si patimas, asa cum fac foarte multi fani, mai ales fane care o apara pe campioana noastra, dar nu mereu ii fac bine. Sunt si dintr-acelea care trec la jigniri daca incerci sa pui degetul pe rana, si oricat ar durea, eu o fac, pentru ca imi pasa, o iubesc pe Simo, cu …acoperire!

S-au adunat cam multe meciuri pierdute in fata unor jucatoare care pana la ea nu insemnau mare lucru, dar odata cu victoria in fata Simonei au devenit insemnate. Cum reuseste Simona sa se piarda in fata unor jucatoare care sunt langa sau dupa locul 100?

Din nefericire chiar ea a declarat dupa meciul de la Australian Open ca “se simte pierduta”, si poate ca e bine ca s-a exteriorizat, poate a simtit nevoia unei discutii sincere si cu adancime, dar trebuie facuta neaparat in fata unei persoane cu pregatire psihologica si buna cunoascatoare a tenisului si nu in fata ziaristilor care vor specula fiecare cuvant al ei.Aratam nu de mult ca o astfel de persoana s-a si oferit sa o ajute si niciodata nu e prea tarziu. In orice caz modul in care se pierde pe sine in astfel de meciuri trebuie bine analizat si facut sa dispara din mintea ei, din cariera ei.Jucatoarele care prind zile de gratie in fata Simonei sunt din acelea care apriori nu au ce pierde si se citesc repede, dupa doar cateva lovituri.Simona greseste ca trece in aparare si asteapta ca acele jucatoare sa-si “revina” si sa porneasca sarabanda greselilor, proportionale cu locul ocupat. Ei bine, in majoritatea cazurilor nu se intampla asa, lasate sa-si faca jocul, ele prind curaj si nu le mai poti opri. Din nefericire nu o data s-a intamplat ca Simona sa depuna eforturi considerabile si s-a apropiat la un singur ghem de egalare si chiar cu serviciul in mana, dar a cedat. Nimic mai simplu de explicat, a venit randul serviciului sa-si faca treaba, doar ca el a tradat mai mereu. Simona e constienta ca este un “calcai al lui Achile” in jocul ei, la figurat desigur, ca se preocupa si progreseaza in acest sens, dar nu este acoperita de realitate.Am vazut cu totii alte jucatoare mici sau chiar mai mici de statura care servesc si puternic si bine plasat (imi vin in minte Gavrilova si Cibulkova si chiar cateva chinezoaice) si nu-si fac probleme ca sunt “pedepsite” pe al doilea serviciu.In ultimul timp Simona accepta sa stea in aparare si acest lucru chiar daca-i reuseste uneori o macina fizic si spre finalul unei astfel de partide o fac sa devina mai lenta, confuza si neinspirata.Sunt prea dese cazurile cand loveste in mana si se expune, avand treisferturi din teren liber, dar luciditatea a devenit in suferinta.Sigur ca selectia loviturilor este un capitol in care si alte jucatoare pacatuiesc, nu numai prin alegerea gresita a coltului de atac dar si ca pripeala, graba de a puncta prea repede. S-a ajuns acum in perioada in care Simona este citita de toate jucatoarele si toti antrenorii si toti isi fac bine lectia impotriva ei, si ne-o prezinta pe Simo fara surprize pe teren, fara noutati, fara inspiratie si fantezie. Jocul ei a devenit sablon, aproape ca toti stiu unde va lovi si daca o face scurt intra imediat in aparare. Sunt atat de rare loviturile mai deosebite, care fac deliciul spectatorior, dar care mai ales destabilizeaza adversara . De cand n-a mai pus Simona o scurta? un loblift? chiar si contre pied-uri? Jocul stereotip nu poate sa fie decat pe placul adversarelor, iar acelea care ataca nu sunt deranjate deloc.Simon atrebuie sa varieze jocul sa fie creativa, acum cand are loviturile de baza la inalt nivel.

De servici si voleu nici nu mai are rost sa spun, si zau ca n-ar fi trebuit sa plece acasa ci sa joace mixt cu Tecau, macare vreo 2 -3 meciuri care oricum ar fi prins bine pentru …luna august.

Din nefericire s-a ajuns ca in aceasta ultima perioada cea mai buna lovitura a Simonei sa fie picioarele si zau ca nu parafrazez, ci pur si simplu am vazut rar un rever long line”marca inregistrata” cum zic unii, iar forehandul nu este decisiv cum ar trebui sa fie si nici prea curajos.Pune destul lift in el si lovitura nu mai are viteza, si chiar nu o gandeste ca o arma ci ca o continuare a purtarii adversarei spre marigini, in intentia de a o termina fizic. Pana la urma toti am constatat ca sunt destule jucatoare care schimba directia lovind din alergare si atunci o auzim pe Simo icnind a surpriza si greseala nu mai poate fi evitata. Am punctat in dese randuri ca alergarea in fata nu e un capitol preferat si ca se gandeste la lovitura abea in preajma mingii. Cum poignet-ul Simonei nu este ca al Agai, lovitura se duce de regula in mana adversarei sau gresit. Sunt momente in partida cand chiar nu are rost sa fugi dupa o minge daca si asa nu ai sansa sa dai cum vrei in ea si totusi Simona o face cu incapatanare, se expune, oboseste inutil, ba mai si creaza satisfatii dincolo de fileu.Intr-un meci intreg Simona vine de doar doua-trei ori la fileu si atunci cu totii ne strangem in noi, iar smeciurile sunt rara avis…

Simona are ce pune la punct, are ce discuta daca doreste sa se dechida, si nu se va mai simti nici singura si nici pierduta. Dragostea noastra pentru ea este enorma, unii chiar traiesc prin ea, sufera si se bucura cu ea odata, si asteapta o abordare curajoasa a lucuruilor, mai ales ca deficitul din clasament poate nu va fi prea mare si asteptarile raman enorme si ale ei si ale noastre!

Comments

comments