Socialize

Simona Halep – campioana absoluta in 2018

E timpul relaxarilor dar si al antrenamentelor in vederea sezonului viitor, dar unele jucatoare in frunte cu marea noastra campioana sunt eroinele unor ceremonii de premiere, ale unor articolelor de presa si chiar ale unor decizii ale forurilor tenisului mondial feminin si nu numai. Simona va incheia anul 2018 cu 50 de saptamani aflate in varful erarhiei WTA, cucerind primul ei turneu de mare slem, cel mai dorit , cel de la Paris si evident a fost declarata “campioana mondiala”!

Dupa ce a castigat si respectul fanilor din lumea larga fiind desemnata “favorita” lor, iata ca tot ea a fost numita ca avand cea mai frumoasa lovitura a anului, si tocmai intr-un meci in care adversara sa a fost Aga Radwanska, cea care a fost ani in sir favorita fanilor dar si posesoarea unor lovituri exceptionale. Simona a reusit sa puna o contrascurta cu reverul din alergare intr-un unghi in care mingea a fost aproape de fileu si se indrepta spre scaunul de arbitru. Minunat e prea sarac spus. Desigur ca felicitarile au curs nenumarate dar noi alegem, cred ca si ea, pe cele din partea lui Darren si Djokovic, somitati ale tenisului actual care apreciaza prestatiile de exceptie ale romancei. Minunat mai este si faptul ca ESPN a declarat-o pe Simo ca fiind a 9-a sportiva a anului (inaintea lui Nole), intr-un clasament combinat cu fete si baieti laolalta, din toate sporturile cu mare vizibilitate.

Americanii au inceput sa invete a o pretui pe marea nostra sportiva si a intrat in gratiile tuturor specialistilor si comentatorilor de acolo si din toata lumea. Desigur ca distinctiile referitoare la anul care sta sa se incheie nu vor inceta, ea va mai fi premiata, va mai atrage sponsori si va umple de bucurie sufletele noastre ale fanilor romani.Mediul academic timisorean (Universitatea de Vest) a apreciat prestatiile sale sportive dar si conduita sa din afara arenelor conferindu-i titlul de Doctor Honoris Causa, apreciind expertiza sa ca exceptionala,prilejuind astfel fanilor timisoreni intalnirea cu Simona, care a fost la inaltime prin prezenta si discursul rostit, plin de bun simt si sperante, adresat tuturor…

In speranta ca starea sa de sanatate va fi cat mai aproape de plenitudine, sa aratam ca ea va incepe anul urmator la Sydney si daca ar fi sa scadem punctele de aparat  la antipozi, Simona va avea 5381 puncte la debutul Australian Open, Kerber- 4625 si Wozniacki 3406, la care evident ca se vor aduna punctele dobandite la Sydney. Sa-i dorim Simonei inca un an minunat si rezultate pe masura, un an nou fericit cu sanatate si impliniri pe toate planurilor. La multi ani Simo!

Foto Raed Krishan

Comments

comments

Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login