Socialize

Simona si viitorul ei imediat…

Pierderea finalei de la Madrid a fost un soc mai puternic decat credea Simona si s-a rasfrant si asupra primului meci de la Roma. Simona nu a fost in apele ei, nu si-a pregatit bine tactica folosita, desi cunoastea bine stilul cehoaicei Vondrousova, fiind prinsa parca intr-o capcana din care nu putea evada.A insistat incredibil de mult sa loveasca pe forehandul stangacei sale adversare (poate si pentru ca automatismele ei ii dictau acest lucru), iar aceasta a agresat-o mereu cu mingi adanci ca apoi sa termine cu cate o scurta imparabila. Ca s-a intamplat acest fapt de cateva ori mai treaca-mearga, dar s-a intamplat de 14 ori (deci  cat punctele pentru un sfert de meci), fara sa poata sau fara sa gandeasca sa schimbe ceva. Ce era de facut ca sa ajunga scurtele adversarei, care au fost cheia meciului? Trebuia sa stea pe linia de fund si nu in spatele ei la 2 metri, de unde era victima sigura. Nu a fost lucida, poate si pentru ca taria loviturilor cehoaicei o impingeau spre spate, ea neasumandu-si riscul de a avansa, chiar daca de regula nu-i place acest aspect. Ce se putea intampla decat sa ia si ea mingea mai repede, si evident mai lung, fiindca Marketa a facut ce a vrut cu mingile care ii cadeau in careurile de serviciu. Nu ar fi fost deloc ceva iesit din comun daca incerca acest stil macar in 2-3 ghemuri, dar nici ea si nici antrenorul nu au gasit solutia cea mai avantajoasa. Am mai spus ca o infrangere nu e un capat de lume, dar daca nu intelegi nimic din ea, poate deveni…Toate jucatoarele stiu ca Simona sta departe si nu prinde loviturile scurte, a avut si inca va mai avea necazuri din acest punct de vedere.

Sa-i dorim liniste, sa pregateasca bine viitoarea prestatie de la Paris, unde va avea de aparat 2000 de puncte, aspect cu care nu s-a mai confruntat pana acum. Prin victoria Karolinei Pliskova de la Roma, campioana noastra aluneca pe locul 3, iar perspectiva este dramatica odata cu inceperea turneului parizian. Simona se va aseza pe locul 8 in clasamentul live si va avea de luptat extrem de mult pentru a recupera pozitiile pierdute. Osaka va avea 6356 puncte, Pliskova 5555, Bertens 5275, Kvitova 4925, Kerber 4765, Barty 4250 (mai poate adauga puncte de la Strasbourg),Svitolina 3837, Halep 3533, Sabalenka 3490, Serena 3280, iar Stephens 3252. Acesta e reversul medaliei datorita sistemului de punctare, si mereu trebuie gasite situatii de a recupera parte din puncte si din alte turnee.Daca nu se reuseste, “deranjul” este foarte mare, a se vedea ce s-a intamplat si cu celelalte fete ale noastre…

Comments

comments

Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login