Socialize

Cand nu pui in aplicare propriile intuitii…

628377-simona-haleo-reutersO serie de oameni care se pricep la tenis si-au pus problema : oare cum trebuie jucata Sharapova pentru a fi invinsa fie de Halep fie de altcineva? Nu trebuia sa se uite prea departe ci doar a doua zi, la meciul rusoaicei cu Ana Ivanovic. Doar ca Simona nu este Ana si nici invers!

Jocul Simonei este mult mai elaborat, dar este mai putin „tupeist” decat al unei foste 1 mondial, si nu are o drepta care face ravagii, la fel ca si un serviciu pornit de la 180 cm. si ceva si nici nu a prins-o pe Maria obosita asa cum a lasat-o ea…Simona are in schimb alte calitati si din pacate nu le-a folosit atunci cand se impuneau desi le-a intuit.

Inteligenta Simonei este dovedita, ea stie sa construiasca punctul ca nimeni alta, doar ca in anumite momente ea s-a dezis sau chiar nu a mai putut tine pasul cu trasoarele rusesti. Inainte de orice schimbari de tactica ale Mariei, Wim Fissette a venit la scaunul Simonei si i-a transmis un mesaj pe care eu l-am considerat nepotrivit, cerandu-i sa fie si mai agresiva.Nici pana atunci Simo nu a prea fost agresiva in schimb a beneficiat de destule greseli ale Mariei si a castigat primul set.Era clar ca rusoaica va incerca in continuare sa sparga mingea fiindca oricum altceva nu stie si exact atunci Wim trebuia sa-i insufle aducerea pe teren a inteligentei si cuvantul „agresivitate” trebuia inlocuit cu „creativitate” daca nu cu „inventivitate”!

Oare cer prea mult? Nici vorba si exact aici statea cheia meciului: Simo nu a jucat asa cum a declarat si de fapt simtea si chiar spunea: „vreau sa joc cu imaginatie”. Exact asa trebuia sa joace, divers, variat, surprinzator sa nu dea ritm si sa o scoata pe Maria din zona ei de confort, de pleznire cu orice pret in orice minge indraznea sa vina in terenul ei. Cum se spune mai specific, Maria trebuia scoasa din mana si erau de ajuns doar vreao 5-6 greseli ca rusoaica sa se taie si sa cedeze. Ivanovic i-a dat si scurte si mingi inselatoare, nu s-a pus mereu la tranta cu Maria si a dovedit-o!Simo trebuie sa devina mai completa si chiar si o venire la fileu ar fi constituit o surpriza de proportii si chiar daca nu se facea punctul, Maria nu mai stia la ce sa se astepte. Desigur ca acum e mai usor de vorbit, dar acest lucru ma framanta inca din timpul meciului, cand se vedea ca Maria juca ce dorea si nimic nu o mai impiedeca sa castige. Dar vin cu un alt argument: unde a mai fost placerea jocului la Simo?

Chiar i-a placut tactica aleasa? I-a facut placere tenisul jucat chiar si daca a pierdut? La un moment dat crisparea a luat locul bucuriei jocului si a fost chiar pacat fiindca Simo stie si altceva decat s-a vazut…

Maestrul Sever Dron a declarat ca daca i-ar da Mariei o minge mai scurta pe rever ar putea-o pasa sistematic in coltul opus, fiindca ea stapaneste ceeace este cel mai greu in tenis , adica lovitura de backhand long line.Foarte corect gandit si spus, doar ca asta inseamna in fond umblarea la cutiuta cu inteligenta, creativitate si chiar de draga de imaginatie. Federer trebuie neaparat studiat, copiat si nu doar admirat…

 

Comments

comments

Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login