Socialize

Che sara? sara Errani!?

sara erraniRoland Garros a avut si inca are destule pete de culoare, pentru a-l tine minte mai multa vreme. A fost mai intai romanul Adrian Ungur, care a invins pe David Nalbandian si apoi a facut un meci foarte frumos si curajos impotriva lui Federer, a fost Kaia Kanepi, Arantxa Rus,a mai fost si David Goffin dar in special Sara Errani, italianca ce a preluat stafeta de la Francesca Schiavone, dar a mai imbogatit-o si cu o comportare excelenta in turneuul de dublu, unde a patruns pana in finala, alaturi de “sora” sa de sport, Roberta Vinci. Performanta sa este una deosebita, dar ce a facut la simplu este de domeniul incredibilului, invingand jucatoare mai bine cotate decat ea, dar parca nu la fel de luptatoare, asa cum Corrado Barrazzuti, cel care este antrenorul Italiei de Fed Cup, a invatat-o si pe ea si pe celelalte fete azzure,Flavia, Roberta si Francesca.

Poate ca noua romanilor nu ne-a fost prea simpatica, fiind beneficiara retragerii de la Australian Open a Soranei Cirstea, dar am urmarit-o obiectiv si mi-a placut prestatiile ei la dublu, si parca in aceasta primavara si-a dat drumul si la simplu. Probabil ca tot Sorana este de vina, ea fiind cea care i-a deschis…partia.

Dupa sfertul de finala de la Melbourne, a castigat 3 turnee la rand !!, Acapulco, Barcelona si Budapesta, toate pe zgura, aratandu-se o maestra a acestei suprafete, si asta deoarece are centrul de greutate jos (164 cm si 60 de kg), ceeace ii confera o stabilitate buna, putere in picioare,  si perfecta vedere si acoperire a tarenului, chiar si cand intalneste jucatoare care lovesc puternic.

Sara a dispus pe rand de Ana Ivanovici, Svetlana Kuznetsova, Angelique Kerber si Petra Kvitova, forte renumite ale circuitului care nu mangaie de loc mingea.Este suficient sa parcurgem aceste nume si sa spunem ca prezenta sa in finala este surprinzatoare pana la un moment dat, dar pe deplin meritata. Despre fenomenalele sale meciuri de dublu vom mai avea vreme sa vorbim, dar aceasta polivalenta arata cat este de talentata si completa, desi fizicul nu o prea ajuta.

Che sara in finala? Sara Sara Errani? Forse…

Adversara sa este nimeni alta decat se pare cea mai dificila adversara pe care o putea avea, rusoaica Masha Sharapova, care este numarul 1 mondial, dupa 4 ani de accidentari, asteptari, cautari.Maria este favorita, dar cu italiencele nu te poti pune cand joaca la Paris.

foto www.ziarelive.ro

Comments

comments

Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login