Socialize

  O victorie scurta, bine venita

In economia unui turneu de mare slem e de dorit sa existe si meciuri mai putin stresante, mai scurte ca durata, in perspectiva fazelor superioare in care nu ajunge oricine si meciurile sunt tot mai solicitante.Simona o invinge pe Yulia Putintseva cu 6-1,  6-4 fara emotii si fara sa se intrebuinteze prea mult. Desigur ca daca ne gandeam la meciul anterior al rusoaicei din Kazahstan in care a eliminat-o pe Rose Danielle Collins, ne puteam astepta la o replica mai consistenta.Nu a fost asa fiindca Simona a stiut la ce sa se astepte si inca de la inceput a fost agresiva, a lovit parca mai tare decat alta data si a servit mai bine, chiar daca a facut 3 duble.

Simona a castigat primul ghem la zero apoi a facut un break si dupa ce am asistat la un ghem bun al Yuliei, scorul a luat proportii pana la 6-1. Trecusera doar 29 de minute si Simona parea energica, dar mai calma ca alta data si asta garanta ca va castiga si setul al doilea.Asa a fost, doar ca Yulia a jucat mai bine, nu doar ca a redus numarul greselilor dar a si atacat serviciul al doilea al Simonei. Ea a reusit inca un break, mentinand egalitatea pana la 3, dar de acolo valoarea si-a spus cuvantul.Ne-a placut cum s-a miscat Simo, parea pe tot terenul, incerca (uneori fara succes) sa prinda scurtele si a venit in preajma fileului de 19 ori(!), punctand de 9 ori, fapt imbucurator.Simona a adunat 68 de puncte fata de 46 reusind 38 de puncte la serviciu si alte 30 la retur.Ea a avut 26 de puncte direct castigatoare fata de doar 15 erori nefortate in 17 ghemuri.

Toata lumea este multumita, mai putin unii fani de pe retelele de socializare care afirma ca Simona deranjeaza cu tipetele care insotesc loviturile sale. Daca stam sa ne gandim cati decibeli producea Sharapova in anii sai de glorie si nimeni nu i-a atras atentia sa stam linistiti si s-o lasam pe Simo sa fie vocala chiar daca fata de anii trecuti cand pur si simplu parea sa cante, acum este mai agresiva si se monteaza mai bine strigand…

Dupa ce Serena, Naomi si Karolina au fost eliminate, de ce n-am putea vedea o finala Halep-Barty? Pana atunci Simo va avea misiuni dificile cu Mertens si Kerber sau Svitolina, iar australianca se va confrunta cu Riske, Kvitova si probabil Kenin.

 

Comments

comments

Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login