Socialize

Rocada nu a avut loc, Serena mai buna decat Maria

serena la madridFinala de la Madrid a avut o incarcatura emotionala aparte fiindca se decidea noua lidera mondiala, in situatia in care Masha Sharapova ar fi castigat, si pe de alta parte Serena Williams dorea sa dovedeasca faptul ca este cea mai buna jucatoare si in plus ar fi castigat al 50-lea turneu din cariera.

Inca de la primele mingi s-a vazut ca diferenta considerabila intre prima si a doua jucatoare si putem spune ca Serena este net superioara, iar circuitul ar trebui numit “Serena si restul lumii”

Ca sa castigi cu 6-1, 6-4 in fata Sharapovei nu este deloc usor, si chiar stau sa ma gandesc care ar fi fost scorul daca la inceputul setului doi americanca nu o lasa ceva mai…moale. Pret de doua ghemuri ea a jucat cu gandul in alta parte, deconcentrarea s-a vazut, a aparut si un pic de lentoare, chiar blazare, dar tot ea s-a scuturat de aceasta stare si a reusit sa egaleze si sa ia conducerea cu 4-3. Pana la capat a fost doar o formalitate si rusoaica ar trebui sa se declare multumita de scor.

Serena a realizat ceeace si-a propus si si-a aparat titlul de anul trecut, si acum a ramas pe primul loc, dar la Roma lucrurile se pun invers, Sharapova este cea care se va bate pentru pastrarea trofeului, la fel ca si cel de la Roland Garros.Altfel spus, pentru Masha vin zile grele si s-ar putea indeparta de punctajul Serenei daca nu va juca la cel mai inalt nivel.

Primul set a consemnat un  scor greu de anticipat, punctajul general fiind de 31-18 pentru Serena, cu 3 break-uri fata de Masha care nu a avut nici macar o minge de a castiga pe serviciul adversarei. Diferenta aceasta s-a facut cu serviciul si in special cu lugurile de linie care au surprins-o pe Masha prea departe de minge.

Setul al doilea a fost ceva mai echilibrat din cauza unui joc mai putin energic al Serenei, care insa se trezeste la timp si in fata boyfriend-ului sau Patrick Mouratoglu  a inchis meciul in stil de mare campioana.

Asadar rocada nu s-a facut si acum drumurile duc la Roma si apoi la Paris.

Comments

comments

Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login