Socialize

Alexandra Dulgheru pierde, dar invata!

Sa joci o partida de tenis si sa o pierzi dupa ce castigi mai multe ghemuri decat adversarul, este frustrant! Sa castigi primul set si apoi sa pierzi doua tiebreak-uri , la 6 si la 5, este si mai frustrant!

Asa a pierdut Alexandra Dulgheru meciul impotriva Mariei Sharapova, dupa ce a luat primul set cu 6-3, apoi nu a gasit taria psihica sa castige macar unul din cele doua tiebreak-uri, pierzandu-le la limita, la 6 si la 5! Nici nu mai pomenim ca la 5-4 in decisiv a servit pentru meci…

Din pacate ea a pierdut doar pe mana ei, fiindca adversara nu a fost cu nimic mai valoroasa din punct de vedere sportiv, dar a fost mai experimentata in a se folosi de tertipuri, extra sportive pentru a-si atinge scopul. Vazandu-se in mare pericol, rusoaica a solicitat interventia antrenorului, iar dupa ce a fost refuzata de arbitra a gasit modalitatea de a rupe ritmul meciului si s-a pretins accidentata!Glezna ei nu a fost cu nimic afectata de alergatura ci doar de o situatie din care era cat pe aci sa nu mai iasa, decat in calitate de invinsa. Ulterior rusoaica a alergat innebunita pentru fiecare punct…

Naivitatea si puritatea caracterului Alexandrei au costat-o, si i-a scapat printre degete o mare victorie, nu atat ca rezultat intrinsec ci ca imagine. De ce spun astfel? Pentru ca in SUA, meciul a fost comentat de celebra Linsey Davenport, care a spus ca romanca este aproape necunoscuta, si ca vine de nicaieri! Mai grav este faptul ca ea a comentat absolut partinitor, tacand mereu la punctele facute de romanca, ne aducandu-i nici un merit (macar la spectacolul sportiv), in schimb la punctele norocoase ale rusoaicei era entuziasmata. Este de la sine inteles ca Sharapova, care are statut de semiamericanca, si o imagine colosala la nivel comercial , era preferata Alexandrei noastre , care reprezinta o natiune de oameni fara importanta, saraci si prea modesti si atunci cand nu este cazul, care pleaca mai usor capul decat o fac alte natii ( vezi neamurile sarbe), si se multumesc sa faca parte din echipe de actori de reality show-uri, ca si cobaii, ca si fiintele demne de a fi studiate ca si specimene rare, ca mentalitate si obiceiuri si nu ca valoare!

Ne-a durut insuccesul Alexandrei, dar trebuie sa spunem pe nume si cateva din cauzele sale: Alexandra a servit aproape tot meciul destul de slab, si a lovit prea scurt pentru o adversara rutinata.

Ce putem concluziona? Pregatirea fizica este inca deficitara, masa musculara este inca insuficienta, serviciul trebuie reconsiderat fiindca ofera prea multe oportunitati de retur. In acest sens, trebuie intarita articulatia umarului. Cu aceste corecturi, si cu talentul nativ, care ii procura o stiinta a jocului, Alexandra poate intra in elita tenisului mondial.

Cred ca cel mai bun exemplu , care va confirma toate consideratiile de mai sus este jucatoarea germana de origine sarba, Andrea Petkovic ( care s-a remarcat si la Bucuresti), care are o ascensiune fulminanta, cu victorii exceptionale( la Woznacki si Jancovici, si speram sa o razbune pe Alexandra in semifinala), dar care are o pregatire fizica si emotionala extrem de inalte.

Comments

comments

Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login